Abstract
Scopul lucrării este de a propune o perspectivă asupra contribuţiei, de multe ori neglijată, a lui Petru Geach la renaşterea eticii virtuţii. În prima jumătate a secolului 20, meta-etica a fost abordarea dominantă în filosofia morală britanică, patru tipuri de teorii meta-etice fiind avansate: intuiţionismul, emotivismul, prescriptivismul şi naturalismul. Fiecare tip de teorie a susţinut un punct de vedere diferit cu privire la sensul termenului bine; înţelegere termenului bine ca denotând o proprietate naturală, o idee susţinută de naturalişti, a fost respinsă de către susţinătorii teoriilor rivale. Peter Geach, în Binele şi răul, a fost primul care a reabilitat naturalismul ca etică neo-aristotelică şi a solicitat o nouă direcţie în etică. Geach susţine că termenul bine este un adjectiv logic atributiv şi, prin urmare, un lucru bun este unul virtuos, care este un lucru care are calităţile naturale pentru a îndeplini perfect funcţia sa caracteristică.
Abstract
The aim of my paper is to propose an account of the contribution, often neglected, of Peter Geach to the revival of virtue ethics. In the first half of the 20th century, meta-ethics was the dominant approach in the British moral philosophy, four types of meta-ethical theories being advanced: intuitionism, emotivism, prescriptivism and naturalism. Each type of theory supported a different view on the meaning of the term good; the understanding of good as denoting a natural property, an idea defended by naturalists, was rejected by the supporters of the rival theories. Peter Geach in Good and Evil was the first to rehabilitate naturalism as neo-Aristotelian ethics and to call for a new direction in ethics. Geach argues that good is a logically attributive adjective and therefore a good thing is a virtuous one, that is a thing that has the natural qualities it needs to perfectly accomplish its characteristic function.
