Abstract
Lucrarea de faţă porneşte de la observaţia empirică că atât discursurile argumentative pro-viaţă cât şi cele pro-alegere nu îndeplinesc condiţiile "de ordin superior" prevăzute în modelul ideal de discuţie critică (van Eemeren, Grootendorst, Jackson şi Jacobs, 1993) în sensul că participanţii nu au atitudinea necesară pentru a rezolva diferendul în cauză. Punctul de vedere pro-viaţă care stipulează că avortul nu este permis indiferent de circumstanţe, deoarece cel eliminat este o fiinţă umană, este dirijat împotriva poziţiei pro-alegere care susţine că avortul este permis întrucât fătul nu este o fiinţă umană, cel puţin până la un anumit moment.
Se pare că dezbaterea cu privire la avort se bazează pe poziţii incompatibile. În conformitate cu Fogelin (2005), susţinem că dezbaterea cu privire la avort ar trebui să fie tratată ca un caz de dezacord profund în care argumentarea raţională se înlocuieşte cu metodele de persuadare.
Abstract
The paper is concerned with framing the abortion debate as a contest of “incommensurable moralities” (Zarefsky, 1991). I start from the empirical observation that both pro-life and pro-choice argumentative discourses do not meet the “higher-order” conditions stipulated in the ideal model of a critical discussion (van Eemeren, Grootendorst, Jackson and Jacobs, 1993) in the sense that disputants do not have the required attitude to resolve the disagreement at stake. The pro-life standpoint that Abortion is impermissible no matter the circumstances since the one eliminated is a human being is set against the pro-choice position that Abortion is permissible as the fetus is not a human being at least up to a certain moment. It appears that the abortion debate rests on incompatible positions and consequently the resolution of the difference of opinion proves impossible. In line with Fogelin (2005) I claim that the abortion debate should be treated as a case of deep disagreement in which rational argumentation is replaced by persuasion.
