Abstract
Edouard Glissant apare ca unul dintre scriitorii francofoni – în sensul literal al termenului, căci el refuză şi combate accepţiunile în mod obişnuit admise ale conceptului de « francofonie » - care a ştiut să se confrunte cu cel mai mare număr de genuri literare. In critica sa, Glissant încearcă să ajungă la o adeziune parţială la instanţele modernismului dezvoltând ansamblul operei sale potrivit a trei axe diferenţiate. Obiectul acestui articol este acela de a explicita orientarea acestora desigur nu de manieră exhaustivă ci care să aducă o lumină generală aupra angajării lui Glissant atât în plan estetic cât şi intelectual.
Abstract
Edouard Glissant apparaît comme l’un des écrivains francophones – dans le sens littéral du terme, car il refuse et combat les acceptions communément admises du concept « francophonie » – qui a su se confronter avec le plus grand nombre de genres littéraires. Dans son travail critique, c’est à une adhésion partielle aux instances du modernisme que Glissant s’efforce de parvenir, en développant l’ensemble de son œuvre selon trois axes différenciés. L’objet de cet article est d’expliciter l’orientation de ces derniers, d’une manière certes non exhaustive, mais qui se voudra éclairer, de façon générale, l’engagement de Glissant tant sur le plan esthétique qu’intellectuel.
