LA FICTION DIOGÉNIQUE ET BURLESQUE DE DASSOUCY : UN ESPACE DE MENTIR-VRAI

Posted On Jul 18 2014 by

L’écriture de soi des Aventures de Dassoucy joue avec le modèle des mémoires et se donne comme le plaidoyer d’un « injuste persécuté ». Multipliant les masques, l’auto-représentation privilégie une posture auctoriale diogénique qui favorise l’expression équivoque et oblique d’une vérité intime impossible à exprimer de manière directe : la fiction cynique et burlesque crée ainsi un espace de mentir-vrai, la logique oblique du détour assurant finalement une expression de soi authentique par-delà l’apparente falsification du pacte de véridicité autobiographique.


DESPRE CEILALŢI ŞI DESPRE SINE PE SCENA LUI TARDIEU

Posted On Oct 17 2011 by

Pe scena lui Tardieu, dacă celălalt se face oglindă a suferinţelor omului sau îl conduce spre infernul  terestru (părinţii lui Georges şi Adrienne din Pénombre et chuchotements, sau tânărul Client din La Galerie), tot el îi serveşte şi de mască ; el poate fi proiectarea peiorativă pentru a se pune mai bine în valoare pe sine (precum Brillant Partenaire în Monsieur Moi), sau « meliorativă » ca model sau « bătrân înţelept » (Mario pentru Paola sau Le Préposé pentru Client).


NICOLAS SAU OGLINDA INOCENTĂ

Posted On Oct 12 2011 by

Romanul Nicolas (2000) al scriitorului francez Dominique Fernandez îşi propune să prezinte în paralel două universuri : cel al protagonistului,Nicolas, student venit la Paris pentru a-şi termina studiile şi cel al « sponsorului » său Rachid, fascinat de personalitatea tânărului rus. Cartea ilustrează incompatibilitatea celor doi într-un topos parizian caracterizat de libertinaj, refulare sexuală şi ipocrizie. Demn continuator al prinţului Muichkine al lui Dostoïevski, Nicolas reprezintă inocenţa la sfârşitul unui secol corupt, căutând zadarnic izbăvirea prin legătura cu celălalt. Ignoranţa sa privind complexitatea relaţiilor interumane îl transformă în principala cauză a dezastrelor în familia care îl primeşte.