« EL ESTE CEL CE SE JOACĂ DE-A ADEVĂRUL. TRIŞAREA ÎL OBLIGĂ SĂ MIZEZE PE ESENŢIAL ». ILUZIA ŞI JOCUL LA GIONO ŞI ARAGON

Figurile de trişori, de mincinoşi sunt ocazional legate de universul ludic, ca în cazul lui Aragon şi Giono. În acest cadru, ele reflectǎ o poziţie individualistǎ (Mercadier în Les Voyageurs de l’impériale), sau o cǎutare machiavelicǎ de suveranitate (artistul din Les grands chemins). Aceste personaje ambigue sunt totuşi fascinante şi chiar patetice şi raportul lor cu iluzia se conjugǎ cu o nevoie vitalǎ de ficţiune. Practica jocului este, în general, existenţialǎ, fiind însoţitǎ de o asumare voluntarǎ a riscului. Preocupǎrile financiare sunt deci strǎine acestor jucǎtori care îşi pun viaţa în joc. Scriitura romanescǎ se modeleazǎ dupǎ acest joc creator de ficţiune.